Hugh Jackman, pregătit să înceapă un nou capitol alături de Sutton Foster. Actorul a divorțat în urmă cu doi ani

Sutton Foster și Hugh Jackman sunt pregătiți să facă următorul pas în relația lor

Conform publicației New Idea, Deborra-Lee, în vârstă de 69 de ani, ar fi profund afectată de faptul că noua parteneră a fostului său soț se instalează în spațiul în care ea și Hugh și-au construit viața împreună.

„Locuiesc deja împreună, sunt de nedespărțit. Sutton își aduce lucrurile treptat în casa lui Hugh”, a declarat o sursă pentru Daily Mail. Aceeași sursă a mai precizat că Deborra-Lee este „devastată să știe că Sutton își lasă deja amprenta asupra penthouse-ului – un loc în care ea și-a creat atâtea amintiri”.

Povestea dintre Hugh Jackman și Sutton Foster a prins contur în urma colaborării lor în musicalul The Music Man, jucat pe Broadway între februarie 2022 și ianuarie 2023. Deși la acea vreme era vorba doar despre o relație profesională, chimia dintre cei doi a fost remarcată imediat.

Hugh Jackman and Sutton Foster romance rumors swirl – 10/25/24Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Separările din viețile personale ale celor doi au survenit la puțin timp după aceea. Jackman a anunțat în septembrie 2023 despărțirea de Deborra-Lee după aproape trei decenii de căsnicie, iar Sutton Foster a depus actele de divorț de scenaristul Ted Griffin în octombrie 2024.

Sutton Foster, momentele care i-au definit cariera

Născută pe 18 martie 1975, în Birmingham, Michigan, Sutton a început să viseze la o carieră în muzică și teatru de la o vârstă fragedă, iar de-a lungul anilor a reușit să își construiască un nume de prestigiu în industrie.

Foster a debutat pe Broadway în 1996, în musicalul „Annie”. Cu toate acestea, rolul care a consacrat-o a fost cel din „Thoroughly Modern Millie”, în care a interpretat-o pe Millie Dillmount. Performanța ei a fost premiată cu un Tony Award pentru cea mai bună actriță într-un musical, iar acest succes a deschis porțile spre o carieră plină de realizări.

De-a lungul anilor, Sutton a jucat în numeroase producții de succes, inclusiv „Anything Goes”, pentru care a câștigat un alt Tony Award. Versatilitatea sa artistică i-a permis să își asume roluri diverse, de la comedii muzicale la drame mai serioase.

Pe lângă succesul de pe Broadway, Foster a strălucit și pe micile ecrane. Una dintre cele mai notabile apariții ale sale a fost în serialul „Bunheads” (Paradisul lui Michelle), creat de Amy Sherman-Palladino, unde a jucat rolul lui Michelle Simms, o dansatoare care se mută într-un mic oraș din California. De asemenea, a avut un rol principal în popularul serial „Younger”, care explorează temele identității și ale vârstei într-un mod inteligent și amuzant.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

About admin

Check Also

İrem Helvacıoğlu, declarații despre sarcină. Ce pofte are actrița din „Lacrimi la Marea Neagră”

İrem Helvacıoğlu, declarații despre sarcină Frumoasa actriță în vârstă de 35 de ani s-a căsătorit …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *