Adela Popescu, despre investiția enormă în casa de la Șușani. „Am pornit de la ideea să ne facem o căbănuță și a ieșit o casă cu trei dormitoare”

Adela Popescu, investiție uriașă în casa de vacanță de la Șușani 

Adela Popescu și Radu Vâlcan au transformat un vis simplu într-un proiect de suflet: casa de la Șușani, satul natal al actriței, a devenit un refugiu autentic pentru întreaga familie. Ce trebuia să fie inițial o cabană modestă s-a transformat, pas cu pas, într-o locuință de vacanță cochetă și complet funcțională. 

Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, iar pe lângă carierele de succes și creșterea celor trei băieți, Adela și Radu și-au dorit un colț de liniște în mijlocul naturii. Iar Șușani, județul Vâlcea, locul unde Adela și-a petrecut copilăria, s-a dovedit a fi cadrul perfect. 

De-a lungul timpului, actrița și prezentatorul TV și-au ținut comunitatea online la curent cu etapele construcției, postând imagini și gânduri despre felul în care și-au imaginat această casă de vacanță. Totuși, până recent, nu au vorbit despre cât a costat, în realitate, întreaga investiție. 

Într-un interviu acordat revistei unica.ro, Adela Popescu a oferit câteva detalii în premieră despre dimensiunea proiectului și implicarea financiară: 

A fost o investiție pe care noi am analizat-o și nu a fost o investiție mică, evident. Casa este măricicuță. Am pornit de la ideea să ne facem o căbănuță și a ieșit o casă cu trei dormitoare, un living, o bucătărie și o terasă mare. Asta pentru că suntem mulți. Dar a fost o investiție mare, dacă te gândești că, de fapt, nu o să o recuperezi niciodată, ca investiție pur și simplu. Adică nu o să vină nimeni să-ți cumpere o casă la Șușani. De ce ar face asta?”, a spus sincer actrița. 

radu-valcan-adela-popescu-casa-susani (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Adela Popescu, motivul pentru care ea și Radu Vâlcan au construit casa de la Șușani  

Departe de a fi doar o reședință de vacanță, casa de la Șușani a fost gândită ca un loc încărcat de amintiri și emoții, destinat întregii familii, mai ales copiilor. 

„Dar e o investiție potrivită pentru ce ne dorim noi să ne ofere casa de la Șușani. Noi casa aceea am făcut-o pentru copilăria copiilor noștri. Și pentru că este cel mai potrivit loc să luăm o pauză din când în când. Și ei să trăiască ce am trăit noi când eram mici”, a mai declarat Adela Popescu. 

Refugiul de la Șușani rămâne, așadar, o investiție cu valoare emoțională, construită cu grijă și gândită pentru generațiile viitoare. 

Sursa foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primești zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – din 1998, sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului. Abonează-te acum:

Citește și:

About admin

Check Also

Ivona, fiica lui Mugur Mihăescu, s-a căsătorit. Imagini de la nuntă. Actorul a fost copleșit de emoții

Ivona, fiica actorului Mugur Mihăescu, s-a căsătorit Recunoscută pentru eleganța și discreția sa, Ivona a …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *