Cu ce se ocupă Andi Moisescu atunci când nu se află pe platoul de filmare
Chiar dacă drumurile lor s-au despărțit profesional — Mihai Petre alegând Antena 1, iar Andi Moisescu rămânând fidel PRO TV-ului — cei doi continuă să se vadă frecvent. Participă la aceleași evenimente sau chiar pleacă împreună în vacanțe, menținând o legătură puternică de prietenie.
Recent, într-un interviu acordat publicației Libertatea, Andi Moisescu a vorbit despre relațiile pe care le are în prezent cu foștii colegi din juriul emisiunii „Românii au talent”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/01/andi-moisescu-6.jpg)
„Cu colegii mă întâlnesc cu toți. Cu Bebe Cotimanis mă văd, cu Florin Călinescu mă văd, cu Mihai Petre mă văd destul de des, merg în fiecare an cu el într-o excursie de schi și snowboard, adică suntem o gașcă mai mare, din care face și el parte. Mă văd cu el de fiecare dată la Untold, pe la festivaluri…”, a spus Andi Moisescu pentru Libertatea.
Andi Moisescu, activ pe scena festivalurilor și în spatele pupitrului de DJ
Fiindcă a menționat festivalurile, jurnalistul Libertatea l-a întrebat dacă își continuă și activitatea de DJ. Andi a confirmat, dezvăluind câteva dintre locurile unde a mixat deja și unde urmează să o facă în această vară:
„Primul festival din vara asta a fost la Iași, se cheamă «Senzoria», undeva la sfârșitul lunii mai. După care a fost «Jazz in the Park», în muzeul satului din Cluj, unde în fiecare an e o scenă făcută special pentru DJ, în care DJ-ii respectă festivalul, adică nu e ce punem în alte festivaluri. Bossa Nova, Swing, e o altă zonă muzicală, în care e mult mai liniște, nu trebuie neapărat să danseze lumea. Să asculte muzica mai pe relax, mai chill, mai bei ceva, mai mânâci ceva, poți să te și miști… Asculți muzică pe care în general nu o asculți.”
Iar planurile sale nu se opresc aici: „După care urmează «Electric Castle», «Untold»… Sunt foarte prezent, îmi face plăcere, mă ocup serios de chestiile astea, adică întotdeauna încerc să aduc ceva nou și diferit de ce-am făcut anul trecut.”
Televiziunea și muzica, cariere complementare
Întrebat dacă ar renunța la una dintre cele două cariere — televiziunea sau DJ-ing-ul — Andi Moisescu a explicat că nu vede rostul unei alegeri, întrucât cele două se completează perfect:
„Nu văd motivul pentru care ar trebui să renunț la unul dintre ele, pentru că ele se completează foarte bine unul pe celălalt. Și, dacă vrei, amândouă au în comun același lucru pe care eu îl fac cu mare plăcere, și anume comunic. Îi comunic publicului în diverse forme. Uneori vorbind, alteori prin muzica pe care o pun. Eu și când pun muzică mai vorbesc, din când în când, între piese. Deci am păstrat povestea asta… Când am început să pun muzică, așa era pe vremuri… Nu neapărat se reducea totul la mix. Era și vorbă între piese. DJ-ul, pe vremuri, era și MC. Între timp, meseriile s-au separat.”
Sursă foto: Instagram – Pro TV
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum:
Citește și: