Arnold Schwarzenegger, despre rivalitatea cu Sylvester Stallone. Cum s-au împăcat. „Ne uram unul pe altul. Ne atacam public”

Arnold Schwarzenegger, despre rivalitatea cu Sylvester Stallone 

Arnold Schwarzenegger a vorbit deschis despre rivalitatea intensă pe care a avut-o cu Sylvester Stallone în anii ’80, într-un interviu recent acordat lui Andy Cohen. Actorul din Terminator, ajuns acum la 77 de ani, a recunoscut că relația cu Stallone a fost marcată de tensiuni profunde și competiție acerbă, potrivit filmnow.ro.

„Ne uram unul pe altul. Ne atacam public, spuneam lucruri urâte și făceam gesturi urâte. A fost urât, dar și competitiv. Eram doi alfa în aceeași junglă de la Hollywood”, a declarat Schwarzenegger. 

Totul s-a schimbat odată cu lansarea francizei Planet Hollywood în 1991, un lanț de restaurante cu tematică cinematografică. Actorul a povestit că reconcilierea a fost posibilă datorită unui avocat comun, care i-a sugerat să-l implice și pe Stallone în proiectul de afaceri. 

Mi s-a părut o idee bună. Era ceva ce ne putea aduce împreună. Și am realizat că îmi doream asta. La acel moment, depășisem nebunia și mândria din trecut”, a explicat el. 

AVANT-PREMIERE DU FILM ‘THE EXPENDABLES 2’, AU GRAND REXIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone s-au împăcat 

Parteneriatul a funcționat, iar cei doi foști rivali au devenit în timp prieteni apropiați și chiar colegi de platou, apărând împreună în filme precum Escape Plan și The Expendables. 

Chiar a funcționat. Am reușit să colaborăm, să fim parte din același proiect. A fost o echipă internațională – cu Bruce Willis, Whoopi Goldberg, Chuck Norris… toți sub același acoperiș”, a mai spus Schwarzenegger. 

La rândul său, Sylvester Stallone a recunoscut, în documentarul TMZ Presents: Arnold & Sly – Rivals, Friends, Icons, că apariția lui Schwarzenegger i-a influențat profund cariera. 

A fost o competiție care m-a motivat. Când l-am văzut, mi-am spus: ‘Asta e. Avem o amenințare. Un rival pe măsură.’ A fost exact ce-mi trebuia”, a declarat Stallone. 

Astăzi, cei doi actori emblematici nu mai sunt doar foști rivali, ci prieteni, conștienți că disputa lor a definit o epocă întreagă în cinematografia de acțiune. Schwarzenegger joacă în prezent în sezonul 2 din Fubar, dar și în filmul de sărbători The Man with the Bag, unde îl interpretează pe Moș Crăciun. 

Sursa foto: Hepta

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum:

Citește și:

About admin

Check Also

Cum arată astăzi Coraima Torres, vedeta telenovelei „Kassandra”. S-a mutat în Columbia și evită evenimentele mondene

Coraima Torres a devenit celebră datorită rolului din telenovela „Kassandra” Coraima Torres s-a născut pe …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *