Regizorul Quentin Tarantino a vrut să facă o urmare la filmul său „A fost odată… la Hollywood”, în care să urmărească povestea cascadorului Cliff Booth, interpretat în primul film de Brad Pitt. A scris chiar și scenariul, însă, cum anunțase că al zecelea film al său avea să fie ultimul, nu a vrut să își încheie cariera cu o continuare, așa că a renunțat la proiect.
Filmul va fi făcut datorită lui Brad Pitt
Din fericire, Brad Pitt și-a dorit enorm ca acest film să fie făcut, așa că se zvonește că și-a folosit considerabila influență pentru a-l convinge pe Tarantino să vândă scenariul către Netflix, care se pare că i-ar fi dat 20 de milioane de dolari pentru el. Mai mult, ca să se asigure că scenariul avea să aibă un regizor pe măsură, Pitt l-a trimis marelui David Fincher, autor al unor filme memorabile precum „Se7en”, „Fight Club” sau „Fata dispărută”. Acestuia i-a plăcut atât de mult scenariul, că a acceptat a doua zi.
„The Adventures of Cliff Booth” va fi regizat de David Fincher
Dacă Fincher lucrează de câțiva ani numai cu platforme de streaming, pentru Tarantino ar fi primul film scris de el care se duce direct pe micile ecrane, lucru pe care el l-a evitat toată cariera. E foarte posibil ca Fincher și Tarantino să fi inclus în contractul cu Netflix o clauză care să asigure întâi o lansare pe marile ecrane, așa cum au făcut regizorii Greta Gerwig și Guillermo del Toro, însă mai avem de așteptat până să aflăm cu siguranță unde vom vedea prima dată „The Adventures of Cliff Booth”.
Deocamdată se știe că Brad Pitt va fi din nou personajul titular și că i se mai alătură Carla Gugino, Elizabeth Debicki și Scott Caan, care se aude că va juca rolul tatălui său, James Caan. Se mai zvonește și că Leonardo diCaprio și Margo Robbie s-ar putea să apară și ei în noul film, reluându-și rolurile din „A fost odată… la Hollywood”.
În film vor juca Brad Pitt și Carla Gugino

Sursa foto: Instagram
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum:
Citește și: