Anca Dumitra și Diana Roman, reuniunea bebelușilor
Zilele însorite de vară sunt binevenite mai ales pentru bebelușii care au nevoie de vitamina D. Bineînțeles, expuși la ore potrivite și cu factor de protecție aplicat pe piele! De un astfel de răsfăț au avut parte și prichindeii actrițelor Anca Dumitra și Diana Roman.
Cele două prietene s-au întâlnit zilele trecute și s-au fotografiat alături de bebelușii lor, la marginea unei piscine. Imaginea adorabilă a fost postată de Anca și Diana pe conturile lor de Instagram, unde a adunat mii de like-uri.
„Ne-am făcut mari”, au scris cele două actrițe în dreptul imaginii postate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/06/anca-dumitra-si-diana-roman.jpg)
Anca Dumitra, mămică de băiețel
La 35 de ani, Anca Dumitra se bucură de o nouă etapă în viața personală – rolul de mamă. Actrița, cunoscută publicului larg pentru rolul Geaninei din serialul „Las Fierbinți”, a născut în septembrie, anul trecut, un băiețel pe care l-a botezat Levi Nicholas.
La începutul lunii iunie, Anca Dumitra a fost prezentă în platoul emisiunii „La Măruță”, de la Pro TV, unde a povestit despre viața sa de mămică.
„E cel mai minunat lucru de pe pământ. Sunt foarte fericită că am bebelușul. Am un copil blond cu ochi albaștri. Toată lumea zice că se mai schimbă, dar are deja 8 luni jumătate. Fac în toate felurile ca să-l amuz. Asta îmi doresc, să fie bucuros”, a povestit actrița din „Las Fierbinți”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/06/anca-dumitra-la-maruta-protv-iunie-2025-11.jpg)
Diana Roman, mămică de fetiță
În urmă cu o lună și jumătate, Diana Roman a născut o fetiță și a împărtășit vestea cu emoție și recunoștință pe rețelele de socializare. Este primul copil al actriței, iar tatăl micuței este actorul Vlad Zamfirescu, partenerul ei de viață.
În acel moment, Diana Roman a postat o fotografie sensibilă cu bebelușul, însoțită de un mesaj plin de iubire: „Ne-am luat de mână și-am pornit la drum. Bine ai venit, fetița mea! Mama e aici”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/06/diana-roman-imagini-cu-bebebelusul-iunie-2025-3.jpg)
Acesta este primul copil al Dianei Roman, în timp ce Vlad Zamfirescu are doi băieți dintr-o căsnicie anterioară. Cuplul a fost discret pe parcursul sarcinii, iar venirea pe lume a fetiței a fost o veste care i-a emoționat profund atât pe fani, cât și pe colegii lor din lumea artistică.
Foto: Instagram