Pare că a fost așa odată ca niciodată când, acum patru ani, intra pe streaming fără să știe nimeni de el, un serial coreean cu niște jocuri dubioase, în care cel mai cunoscut actor avea tot timpul o mască pe față. După toate regulile marketingului, chestia asta nu ar fi avut nicio șansă și-ar fi murit neștiut-necunoscut într-un colț al Netflixului.
Ei, bine, succesul a fost răsunător, sperindu-i și pe șefii platformei care s-au grăbit să-l convingă pe creatorul serialului Hwang Dong-hyuk să continuie povestea. Munca de lămurire a durat ceva, dar în decembrie anul trecut, am văzut sezonul al doilea, iar acum ne pregătim sufletește să bingiuim ultimele episoade.
Sezonul al doilea (devenit totuși al treilea cel mai popular serial Netflix din toate timpurile, după primul „Squid Game” și „Wednesday”) nu a mai avut însă același impact. Poate nici fierul nu mai era așa cald, nici universul nu mai era nou… Și decizia eroului de a opri jocurile cam ciudată în această parte a lumii, unde noi credem mai degrabă în formula „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ceea ce Gi-hun (Lee Jung-jae) nu pare deloc să facă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/06/squid-game-456-scaled.jpg)
Oricum, cea mai faină parte a sezonului doi este cea susținută de excelentul Gong Yoo, impresionant în rolul recrutorului fără nume. Dar serialul își revine în partea a treia din care, prin bunăvoința Netflixului, am văzut câteva episoade.
Tensiunea se intensifică, granițele dintre bine și rău devin fluide, iar regizorul ridică ștacheta de la problemele sociale la natura umană (care apare și în primul sezon, dar nu atât de puternic). Replica centrală a sezonului e cea a lui Omului din Față (Lee Byung-hun): „Mai crezi în natura umană?”, după cum a declarat și Hwang Dong-hyuk într-o conferință de presă online la care a participat și TVmania.
Acum, problema e că Hwang Dong-hyuk ar putea fi genial, așa cum ne-a spus Lee Byung-hun într-un interviu pentru sezonul al doilea: „A făcut o treabă genială. Chiar am fost uluit de creativitatea lui Hwang Dong-hyuk”. Iar dacă Hwang Dong-hyuk nu a semnat un supercontract cu Netflix s-ar putea să facă serialul ăsta până la adânci bătrâneți.
La conferința de presă pentru sezonul trei au fost prezenți regizorul Hwang Dong-hyuk și actorii Lee Jung-jae (jucătorul 456), Lee Byung-hun (Omul din Față), Park Gyu-young (gardiana No-eul). Întrebați dacă sezonul al treilea va fi sfârșitul serialului, actorii nu au părut foarte convinși.
Lee Jung-jae: „Cred că regizorul Hwang a creat finalul perfect: imprevizibil, semnificant, captivant. Personal, sunt foarte mulțumit de cum se încheie totul”.
Lee Byung-hun: „Regizorul Hwang tot spune că e finalul, dar când am citit scenariul prima oară, am simțit că ar putea fi un final, dar în același timp ar putea fi un nou început. Nu sunt sigur”.
Park Gyu-young: „Cred că sezonul al treilea oferă toate răspunsurile. Sunt aproape sigură că acesta este finalul întregului univers «Squid Game»”.
Întrebat cum se simte, la finalul acestor ani în care a făcut „Squid Game”, regizorul Hwang Dong-hyuk a spus că e și fericit, și trist ca s-a terminat.
Sursă foto: Netflix
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platforme. Abonează-te acum:
Citește și: