Claudiu Gherguț a ajuns în Italia, la restaurantul Retroscena
Începând cu sezonul 14, câștigătorul sau câștigătoarea emisiunii primește, pe lângă marele trofeu și suma de 30.000 de euro, și oportunitatea unică de a se perfecționa sub îndrumarea lui Chef Richard, chiar în bucătăria în care acesta a conceput rețetele ce i-au adus prima stea Michelin.
„Am descoperit o lume nouă la restaurantul Retroscena – acest stagiu mi-a deschis ușa spre o experiență total diferită față de bucătăriile în care am lucrat până acum. Retroscena are o bucătărie cu o identitate aparte, foarte puternică. Se vede că Chef Richard pune suflet în fiecare farfurie pe care o creează. Totul se întâmplă la alt nivel aici, este fenomenal”, a declarat Claudiu Gherguț.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/06/claudiu-si-chef-richard_3-1.jpg)
La rândul său, Chef Richard Abou Zaki a subliniat importanța acestei experiențe pentru formarea profesională a lui Claudiu, afirmând: „Claudiu a mai lucrat în bucătării fine dining, dar, desigur, fiecare bucătărie fine dining are identitatea sa, așa încât pentru el este o experiență nouă, pe care mă bucur din tot sufletul că i-o pot oferi. O experiență la cel mai înalt nivel în gastronomie, care îi arată ce a făcut din Retroscena un restaurant faimos și apreciat în Italia. Claudiu a meritat din plin să câștige sezonul 15 și sunt foarte fericit că își va îmbogăți experiența cu acest stagiu la Retroscena, care îi dezvăluie noi tehnici în bucătărie, dar și inspirație, idei și perspective pentru drumul lui în continuare. Este un băiat ambițios, care a făcut multe sacrificii pentru această meserie și care vrea să învețe cât mai multe despre arta culinară. Experiența de aici este un stagiu despre excelența în gastronomie oferit celui mai bun dintr-un sezon – iar acesta este mesajul care pleacă și spre concurenții următorului sezon, pentru ca ei să aibă un plus de motivație ca să dea tot ce au mai bun în această competiție.”
Claudiu Gherguț s-a tuns după ce a câștigat emisiunea Chefi la cuțite
Claudiu Gherguț mărturisește că are o legătură specială cu familia sa, iar înainte de înscrierea la Chefi la cuțite, cei doi unchi ai săi i-au lansat o provocare amuzantă: dacă va câștiga sezonul 15, va trebui să se tundă. După marea finală, Claudiu s-a ținut de cuvânt și a mers la salon pentru a-și schimba lookul.
La început, Claudiu nu era sigur dacă va duce pariul până la capăt, mărturisind că nu își dorește neapărat să se tundă. Cu toate acestea, s-a lăsat pe mâinile unui hairstylist profesionist și a optat pentru un look discret, fără schimbări radicale – doar tăierea vârfurilor și a câtorva centimetri din lungime. La final, Claudiu Gherguț a spus că este încântat de rezultat.
În semifinala concursului, cei doi unchi ai lui Claudiu au glumit pe seama tunsorii pe care ar trebui să o accepte dacă va câștiga competiția. Deși nu a renunțat complet la dorința de a păstra o parte din lungimea părului, Claudiu le-a făcut pe plac celor din familie, dând dovadă de asumare și umor.
Sursă foto: Instagram – Antena 1
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primești zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – din 1998, sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului. Abonează-te acum:
Citește și: