„Combatantele” pe Netflix și Epic Drama – povestea nespusă a femeilor din război. Trailer și motivul pentru care trebuie să vezi miniseria


articol scris de Camelia Ghioc

Despre miniseria „Combatantele” – poveste, context și trailer

Miniseria franceză „Combatantele”, de pe Netflix, care din 29 iunie poate fi văzută și pe Epic Drama, încearcă să abordeze o parte de istorie mai puțin spusă: povestea nenumăratelor femei care și-au servit țara în vreme de război, după ce bărbații au plecat pe front.

În anul 1914, linia frontului ajunge la orășelul Saint-Paulin, unde armata franceză încearcă să împiedice invazia germană să ajungă la Paris, iar viețile combatantelor noastre sunt schimbate pentru totdeauna. Deloc perfecte, dar profund umane, prinse între cutumele societății de la acea vreme și empatie și simțul datoriei, cele patru figuri arhetipale principale își descoperă tăria și abilitatea de a deveni mai mult decât li s-a spus că pot fi. Ca și războiul, „Combatantele” expune tot ce e mai rău, dar și tot ce e mai bun în oameni, iar noi, ca spectatori, înainte să judecăm deciziile și acțiunile uneori controversate sau chiar greșite ale protagonistelor, trebuie să ne întrebăm ce am face puși în astfel de situații extreme.

Personaje principale și poveștile lor în vreme de război

Prostituata Marguerite (Audrey Fleurot) sosește în Saint-Paulin și se angajează la unicul bordel, care deservește în principal soldații încartiruiți în zonă. Faptul că a lăsat în urmă siguranța Parisului, precum și o situație financiară vădit mai bună decât are aici, pare cel puțin ciudat. Când începe să își folosească farmecele ca să obțină informații de la clienți despre poziționarea trupelor, e limpede că are motive ascunse, iar proprietarul dubios al bordelului nu ezită să profite de secretele femeii.

Suzanne Faure (Camille Lou) e o asistentă medicală care încearcă să treacă granția în Elveția, cu un polițai turbat pe urmele ei, care o acuză că i-a ucis soția. Când călăuza ei e ucisă, îi fură identitatea și ajunge la mânăstirea locală transformată în spital. Răniții vin cu sutele, iar călugărițele fac tot ce pot, sub supravegherea unui singur doctor, complet depășit de avalanșa de victime. Suzanne rămâne să ajute, în ciuda faptului că dacă e prinsă riscă să fie spânzurată. Dar acesta nu va fi singurul pericol ce o amenință.

Maica Superioară Agnès (Julie De Bona) e practică, pasionată, milostivă și conduce eficient mânăstirea devenită spital. Însă credința ei începe să se clatine tot mai mult văzând ce orori se întâmplă nevinovaților, apoi e pusă la încercare când păcătoasa Suzanne dă dovadă de mai multă empatie decât clericii și e îngenuncheată de-a dreptul de sosirea unui tânăr soldat atât de șocat de cele văzute pe front, că nu mai poate decât să urle ca un animal rănit.

Caroline Dewitt (Sofia Essaïdi) e frumoasa soție a proprietarului uzinii de camioane din orășel, rămasă la conducere când acesta pleacă la război. Înconjurată de antagoniști, de la mama soacră la muncitori, ofițeri și chiar fratele soțului, femeia e nevoită să își descopere vocea și să găsească soluții la toate obstacolele aruncate în calea ei. Reapariția în viața ei a unei foste iubiri dintr-un trecut sordid riscă să distrugă totul.

Cu toate că pe ici pe colo țesătura poveștilor e cam… străvezie, acțiunea ia turnuri bruște și greu credibile, iar producției îi mai scapă detalii incompatibile cu epoca, una peste alta, miniseria dozează bine dezvăluirile, e jucată excelent și redă cu fidelitate nu doar mizeria, sângele, oribilul caracter aleatoriu al morților, șocul și trauma războiului, dar și impactul cataclismic pe care îl are asupra celor lăsați acasă.

Sursa foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primești zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – din 1998, sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului. Abonează-te acum:

Citește și:

About admin

Check Also

Șapte filme pe care nu trebuie să le ratezi. Garantat îți vor smulge lacrimi, dar și hohote de râs

Când simți nevoia de o schimbare radicală, uită-te la Sub soarele Toscanei. După un divorț …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *