Serialul „Lia, soția soțului meu” revine la Antena 1
„Lia, soția soțului meu” revine pe Antena 1. Primele episoade sunt programate joi și vineri, 19 și 20 iunie, de la ora 20:30. Revenirea la TV are legătură cu faptul că serialele „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” și „Iubire cu parfum de lavandă” se pregătesc de finalul sezonului 1, respectiv 2, la Antena 1. Fanii se pot bucura astfel de povestea care a captivat publicul încă de la premiera din ianuarie 2022.
Vă reamintim că ultimele episoade din sezonul 4, care a fost și finalul serialului „Lia – soția soțului meu”, au fost difuzate în luna octombrie 2024, încheind povestea cu momente intense și răsturnări de situație emoționante.
Serialul urmărește viața Liei Călin (interpretată de Ana Bodea), o tânără de 20 de ani, fiică de profesor, care își pierde tatăl și, odată cu el, visul de a studia la celebra școală de balet din Moscova. Ajunsă în casa mătușii sale, pe domeniul Vornicu, Lia îl întâlnește pe Petru (Ștefan Floroaica), iar de aici încep întâmplările ce țin publicul cu sufletul la gură.
„Lia, soția soțului meu” este o adaptare românească a dramei turcești „Prizoniera dragostei” („Asla Vazgeçmem”).
Cine sunt protagoniștii din „Lia”
Ana Bodea își dorea de mult să fie actriță
Personajul principal, Lia, este jucat de frumoasa Ana Bodea, absolventă a UNATC, fostă balerină chiar la Academia Teatrului Balșoi.
„La 11-12 ani am fost primită la școala de stat din Berlin, apoi am fost primită la Cannes și la Marsilia, la școlile naționale de acolo, și urma să merg la Marsilia, însă mama m-a înscris și la un curs de vară la Teatrul Balșoi, când aveam 13-14 ani. Nu mă așteptam nici să mă primească la cursul de vară, când am aflat că vor sa rămân acolo, nu mi-a venit să cred. Am stat 4 ani”, ne-a dezvăluit Ana.
Și totuși… „Ajunsesem într-un punct în care baletul nu mă mai făcea fericită. E un lucru minunat, doar că nu mai era pentru mine. Am ales să merg pe drumul ăsta fiindcă oricum îmi doream de mult să fiu actriță.”
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2023/01/ce-spun-protagonistii-din-lia-sotia-sotului-meu-inainte-de-marele-debut-la-antena-1-3-scaled.jpg)
Serialul de la Antena 1 i-a împlinit visul din copilărie lui Ștefan Floroaica
Au trecut șapte ani de când am auzit pentru prima oară numele lui Ștefan Floroaica. Un tânăr necunoscut, care făcea parte din echipa Războinicilor din primul sezon „Exatlon” (Kanal D) și care ne vrăjea nu doar cu abilitățile fizice, ci, mai ales, cu calmul și bunul lui simț. „Vreau să fiu actor”, mărturisea el, în vara lui 2018, după venirea acasă.
Au trecut anii și nu am mai auzit nimic de el până când, surpriză!, a fost anunțat drept protagonist al serialului „Lia, soția soțului meu”, de la Antena 1.
„Sunt foarte multe lucruri la care nu am fost luat în serios și cumva mereu, dacă mi-am dorit cu adevărat, s-au întâmplat. Când eram mic mi-am dorit foarte mult, puneam capul pe pernă și mă vedeam actor. Apoi am mai crescut, am început sportul și am uitat de asta. Părea o fantezie pentru mine: am urmat ASE-ul, am ajuns la «Exatlon» și când m-am întors de acolo efectiv nu știam ce să fac. Și mi-am zis: «Hai să fac asta, hai să am curajul ăsta, măcar să încerc».
Am mers la cursuri de actorie, am fost la multe castinguri, nu le-am luat, apoi a venit pandemia, apoi m-am apucat de jiu-jitsu, în scurt timp am ajuns campion național, am fost la Europene, și urma să mă pregătesc pentru mondiale. Asta era intenția mea.
Dar am primit telefon de la directorul de casting, să mă întrebe dacă vreau să dau o probă pentru un serial ce va fi la Antena 1. Practic, m-a sunat visul meu din copilărie.”
Și așa a ajuns să-l joace pe Petru Vornicu, un bărbat care vrea să divorțeze și care se îndrăgostește neașteptat de diafana Lia.
Sursa foto: arhivă TVmania
Citește și: