Breaking News

Meciurile din Premier League nu se vor mai vedea la TV. Ce platformă le difuzează din sezonul viitor


Meciurile din Premier League nu se vor mai vedea la TV

Deși până în prezent reprezentanții trustului nu au confirmat oficial achiziția și nu au oferit detalii privind o eventuală transmitere parțială pe canalele de televiziune, informațiile actuale indică faptul că toate meciurile vor fi disponibile doar online, prin intermediul platformei de streaming.

În intervalul 2022-2025, cel mai prestigios campionat de fotbal din lume a fost transmis de DigiSport și PrimaSport. Totuși, cele două posturi nu au reușit să își adjudece drepturile pentru următoarea perioadă de trei ani, 2025-2028. Acestea au fost câștigate de trustul Pro, prin intermediul companiei turce Saran Media Group.

Inițial, se vehicula că majoritatea meciurilor vor fi accesibile pe VOYO, iar partidele importante, precum derby-urile, urmau să fie transmise și pe canalul Pro Arena. Însă, conform celor mai recente informații din piață, întreaga competiție va fi difuzată exclusiv online, fără vreo retransmisie pe posturile TV ale grupului.

Decizia pare a fi parte dintr-o strategie de consolidare a platformei VOYO, care în prezent numără aproximativ 150.000 de utilizatori activi. Abonamentul lunar, conform datelor publicate pe site-ul oficial, este de 4,76 euro (TVA inclus), echivalentul a circa 24 de lei.

Pe lângă Premier League, grupul Pro a achiziționat și drepturile de transmisie pentru următoarele trei ediții ale Cupei Angliei (FA Cup) și Supercupei Angliei (FA Community Shield), însă modul în care aceste competiții vor fi distribuite între VOYO și televiziune rămâne, momentan, neclar.

Sursă foto: Profimedia

Citește și:

About admin

Check Also

Claudiu Gherguț a câștigat Chefi la cuțite 2025, sezonul 15! Cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia a plecat acasă cu marele premiu

Claudiu Gherguț a câștigat Chefi la cuțite 2025, sezonul 15   Finala sezonului 15 al emisiunii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *